Buna ziua.
Locuiesc intr-un imobil comun cu destinatia initala de locuinta. Proprietarul vecin a cumparat partea sa de imobil de la o familie si a inchiriat-o unui unei societati comerciale de tip restaurant. Practic, eu si familia mea traim perete in perete cu restaurantul (acestia au demolat chiar peretele care despartea inital apartamentele si au creat un zid, dintr-un material pe care n-as putea sa-l numesc, dar care pare mult mai subtire decat un perete). In plus, restaurantul a ocupat toata curtea, iar pauzele celor de restaurant se desfasoara chiar in fata apartamentului nostru, geamul de la bucatarie dand spre curte si distanta fiind de un metru, asa incat in fiecare zi trebuie sa aud angajatii vorbind intre ei, razand, impartasind opinii. Am impresia uneori ca in propria casa ma aflu intr-un vagon de tren, atat de mult imi lipseste intimitatea.
De asemenea, restaurantul are petreceri, creand zgomot noaptea.
Practic, restaurantul se afla in aceeasi cladire cu noi, casa fiind una veche care a apartinut in trecut unui singur proprietar si ne desparte de ei doar acel zid si geamul de la bucatarie care da spre curte. Si podul il avem comun, se aud zgomote si de acolo; cand urca cineva se aud bocanituri.
Am citit pe Internet ca, in conformitate cu normele de igienă referitoare la zonele de locuit prevazute de Ordinul nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei publicat in Monitorul Oficial :
Art. 4. - Unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii.
De asemenea, stiu ca exista o lege a linistii si ordinii publice, care sustine ca reprezinta contraventie: “tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice situate in imobile cu destinatia de locuinte sau in imediata vecinatate a acestora” (Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice - actualizata 2008, Art. 29)
Am incercat sa gasesc pe Internet confirmarea ca aceasta lege se poate aplica si societatilor comerciale, dar nu am reusit sa o gasesc. Iata in schimb ce am gasit, de la un utilizator din Bucuresti:
“Cluburile cu profil de disco-bar, restaurant sau de discoteca precum si restaurantele cu formaţii pot funcţiona după orele 22.00 cu program muzical, numai cu aprobarea Biroului Control Comercial, Autorizări daca sunt amplasate la cel puţin 100 de metri distanta fata de locuinţe, sau daca spatiile in care-si desfăşoară activitatea se afla in clădiri proiectate si construite special in acest scop, oferind protecţie fonica, iar prin activitatea lor nu afectează liniştea si dreptul la odihna al locuitorilor cu care se învecinează. De asemenea, daca unitatea se afla la parterul sau subsolul unei clădiri colective, poate fi folosita muzica după orele 23.00 numai in cazul in care asociaţia de proprietari isi da acordul cu condiţia obţinerii acordului legalizat al vecinilor cei mai apropiaţi, pe orizontala si pe verticala, de fiecare data când se solicita autorizarea orarului.” Am gasit acest articol cautand persoane care au intalnit aceeasi problema in calitate de proprietar ca mine.
As vrea sa stiu daca imi puteti confirma ca exista asemenea legi care sa stipuleze ca:
- Restaurantele pot functiona dupa orele 22:00 doar daca se afla la o distanta de 100 de metri distanta fata de locuintele invecinate.
- In cazul in care societatea comerciala se afla intr-un imobil colectiv, aceasta poate folosi muzica dupa ora 23:00 numai cu acordul vecinilor, apropiati pe plan orizontal si vertical.
Ce se poate intampla daca raportez astfel de incalcari ale legii - difuzarea muzicii dupa ora 23:00 precum si amplasarea la o distanta mai mica de 100 metri fata de un imobil cu destinatia de locuinta? Restaurantului ii poate fi retrasa autorizatia de functionare permanent ? Vor primi doar o sanctiune?
Daca exista o asemenea lege, care este autoritatea in masura sa o sanctioneze: registrul comertului, primaria, directia pentru sanatate publica, asociatia pentru protectia consumatorilor, etc?
Mentionez ca restaurantul a obtinut autorizatie de functionare, dar nu a primit niciodata acordul vecinilor apropiati pe plan vertical si orizontal pentru functionare.
In asteptarea raspunsurilor dumneavoastra,
Va multumesc.
Cel mai recent răspuns:
Gumini13Bob , utilizator
00:14, 18 Septembrie 2010